was successfully added to your cart.

Coș

rpt

   Un bujor își poartă povestea tăcut, închizând-o în petale ce o țin strâns, ca pe o taină ce aduce farmec în floare. Și uneori, când razele de Soare îl ating nostalgic, pare că zâmbește, mândru de povestea ce, ca o torță nemuritoare, vrea să fie spusă. Apoi ploaia își aruncă primul strop peste bujorul trist, ce stă nemișcat, suspinând după Soare. Îi e teama că ploaia îi va altera povestea, că picăturile reci vor șterge rândurile scrise în capătul tulpinii. Dar ploaia e curioasă și continuă să-și arunce picăturile, strigă vântul să mângâie petalele și cheamă norii să asculte. Scena e pregătită, însă bujorului îi e teamă. Îi place să rămână mic, ca o bilă de speranță ce ascunde în ea safirele iubirii. Ploaia nu se oprește, nerăbdătoare să vadă splendoarea petalelor ce se deschid sub raze de Soare. Îl mai mângâie suav cu stropii ei reci și pleacă. Norii o urmează, lăsând în urma lor biluța de speranță ce scutură roua, care avea să îi dezvăluie povestea.             

Vântul aproape l-a rupt, ploaia aproape l-a înecat, apoi Soarele a venit mult prea repede, arzându-i petalele ce se țineau strâns de o frunză pribeagă ce învelea povestea lui, ca o copertă. Fiecare petală începe ușor să se dea la o parte, făcând loc altor petale mai diferite, care se deschid, lăsând să iasă petale și mai mici, mai schimbate. O splendoare își face apariția pe pajiștea de bujori și fiecare îl urmează. Le-a fost frică tuturor să își dezvăluie povestea. S-au ținut strâns de ea, păstrând-o ca pe o enigmă a naturii, dar un bujor a avut curajul să își arate petalele, fiecare mai diferită, fiecare mai frumoasă. Ceilalți l-au văzut și au înțeles ce frumusețe zace în ei. Biluțele de speranță au devenit flori, a căror splendoare acaparează privirea și sufletul în zecile de emoții ce le formează petalele, atât de diferite, atât de unice, atât de naturale.